Incet se scurge si vara asta si pentru prima data in viata(cred!) sunt recunoscatoare timpului ca are o meserie atat de nobila, si anume sa se scurga implacabil. Sunt satula pana peste cap de vara asta - vara milion de dezastre launtrice, vara care a topit mii si mii de vise si iluzii cu rasul sau had numit soare, vara care m-a alungat in cutii intunecoase numai ca sa nu vad ca afara viata se intampla ....cu altii.
Ce sa zic, senzuala sirena si anotimpul asta! Te ademeneste ca pe un Ulise retardat si pe urma te izbeste de toate stancile colturoase ale limanului de pe care te-a incantat. Si culmea ironiei, doar stii povestea acestui om viteaz amanuntit (ca nu ai facut literatura comparata degeaba) si deci stii cum a scapat de tentatie, dar tu esti omul modern care crede ca poate sfida cu succes pericolul si te arunci ca ultimul prost in valuri sa atingi niste himere (impulsionat si de niste camarazi care iti vand sfaturi expirate si fade). Desigur ca sfarsesti ciuruit si mizerabil. Viata si anotimpul nesfast!
Vara asta cred ca am experimentat toate nivelurile decaderii. Parca am fost personajul unui joc virtual ieftin. La inceput am gustat inselatorul vin al reusitelor ce m-a facut sa traiesc o halucinatie in care eram atotputernica, stapana peste destinul meu, ca apoi sa primesc palmele "revigorante" ale vietii ce m-au trezit la o realitate nu tocmai suava. Stiam eu inca de la prima inghititura a licorii blestemate ca nu trebuie sa ma incred in atata bine. Experientele anterioare ma avertizau, dar nu am vrut sa le dau ascultare. Tipic prostului, credeam ca de data asta poate va fi altfel, uitand ca in viata mea lucrurile nu se intampla decat intr-un singur fel. Tipar procustian al sortii - daca ceva nu se potriveste in cadrele prestabilite trebuie ciopartit.
Viata deja scartaia din toate incheieturile pe la mijlocului anotimpului si eu inca mai credeam in vise. Cred ca sunt masochista ca sa nu ma fac proasta pe fata:)).
Dar iata ca vara e pe sfarsite si viata e risipita in praful strazilor, iar eu m-am intors in lumea mea ponosita, singuratica si trista cu un gust amar atat de cunoscut(oare de unde?!). Si atunci cum sa nu laud trecerea timpului dupa o vara milion?
-Vino toamna, anotimp preferat cu iz de cangrena, si treci cu acele de ceata peste sufletul meu descompus de vara, vino si lipeste-mi ranile cu frunze ruginii, vino si adu uitarea!
-Sa nu astepti minuni de la luna septembrie! - imi sopti o amintire pierduta in cutele cearsafului.
Ce sa zic, senzuala sirena si anotimpul asta! Te ademeneste ca pe un Ulise retardat si pe urma te izbeste de toate stancile colturoase ale limanului de pe care te-a incantat. Si culmea ironiei, doar stii povestea acestui om viteaz amanuntit (ca nu ai facut literatura comparata degeaba) si deci stii cum a scapat de tentatie, dar tu esti omul modern care crede ca poate sfida cu succes pericolul si te arunci ca ultimul prost in valuri sa atingi niste himere (impulsionat si de niste camarazi care iti vand sfaturi expirate si fade). Desigur ca sfarsesti ciuruit si mizerabil. Viata si anotimpul nesfast!
Vara asta cred ca am experimentat toate nivelurile decaderii. Parca am fost personajul unui joc virtual ieftin. La inceput am gustat inselatorul vin al reusitelor ce m-a facut sa traiesc o halucinatie in care eram atotputernica, stapana peste destinul meu, ca apoi sa primesc palmele "revigorante" ale vietii ce m-au trezit la o realitate nu tocmai suava. Stiam eu inca de la prima inghititura a licorii blestemate ca nu trebuie sa ma incred in atata bine. Experientele anterioare ma avertizau, dar nu am vrut sa le dau ascultare. Tipic prostului, credeam ca de data asta poate va fi altfel, uitand ca in viata mea lucrurile nu se intampla decat intr-un singur fel. Tipar procustian al sortii - daca ceva nu se potriveste in cadrele prestabilite trebuie ciopartit.
Viata deja scartaia din toate incheieturile pe la mijlocului anotimpului si eu inca mai credeam in vise. Cred ca sunt masochista ca sa nu ma fac proasta pe fata:)).
Dar iata ca vara e pe sfarsite si viata e risipita in praful strazilor, iar eu m-am intors in lumea mea ponosita, singuratica si trista cu un gust amar atat de cunoscut(oare de unde?!). Si atunci cum sa nu laud trecerea timpului dupa o vara milion?
-Vino toamna, anotimp preferat cu iz de cangrena, si treci cu acele de ceata peste sufletul meu descompus de vara, vino si lipeste-mi ranile cu frunze ruginii, vino si adu uitarea!
-Sa nu astepti minuni de la luna septembrie! - imi sopti o amintire pierduta in cutele cearsafului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu