Viata care se viseaza vs viata ce se vietuieste

Statea intins pe pat cu sufletul chircit de acordurile melodiei pe care o asculta cu volumul dat la maxim. Desi parea ca urmareste cu atentie umbrele ce jucau pe tavan ochii lui scrutau alte meleaguri....O limba de apa, da, spumoasa ca explozia de sampanie in noaptea Anului Nou si nisip fin din care pe alocuri rasar scoici, ca niste colti imaginari de animal acvatic....Si furnicatura primilor pasi pe nisipul virgin al diminetii....si marea, imensa, involburata, sangerie...Inca un pas si buza umeda a marii i-ar saruta picioarele...."Am sa alerg la mare sa-mi spal sufletul de...". Parca ceva umbri cerul si deodata intreg peisajul marin se crepona, se mototoli ca o fila stransa in mana iar haul dindaratul cerului trase totul in adancurile sale dintr-o singura smucitura . Explozia de sentimente se pierdu in pata neagra care picura peste el..si el, el ramase socat de absorbtia la care asistase..."Copile nu fi prost, orasul e departe !..."..."Trenul accelerat Bucuresti- Mangalia..."..."Am soseaua mea doar cu-n singur ..."..." si marea o sa ma doara.."..."si-am sa tip si-am sa.."..." macar de ziua mea?"..."Nu te vreau azi."..."In ochii tai rade mar...".."...tragi de sfori..."..."Expozitia mea de scoici..."...."din nou fericiti..."...."Singuratatea din zori de zi..."..."se plateste!".... Reveni speriat si se ridica in capul oaselor. O sudoare rece ii imbrobodea fruntea si se auzea respirand sacadat. "Ceva s-a intamplat, dar ce? Totul e la fel in jurul meu si totusi parca ceva lipseste." Se intinse din nou pe pat si isi concentra intreaga faptura pentru a descoperi ceea ce lipsea si dintr-o data avu revelatia lucrului disparut:"Asta e! E liniste! Nu mai canta muzica." I se paru ciudat deoarece tinea minte ca mai erau cateva melodii bune pana sa se opreasca CD-ul , dar se ridica sa porneasca masinaria care ii legana zilnic imaginatia. Selecta piesa si apasa ferm butonul de pornire...Nimic. Parca cineva ar fi sters melodia. Iritat schimba melodia insa tot nimic. Atunci scoase CD-ul si incepu sa il studieze intorcandu-l pe toate partile. O sageata de lumina ii strapunse retina si se intoarse sa vada de unde acea reflectie in camera intunecoasa....si ramase cu ochii crispati. In capatul patului o creatura ciudata il fixa cu o privire metalica. Era o incalceala de portative sidefii impodobite cu note muzicale aidoma unui ghem urias, alungit, inegal si dezlanat pe alocuri, insa in tot amalgamul de linii si puncte se desluseau in mod vizibil contrurile ciudate ale unui soi de umanoid. Siruri lungi de litere ingradeau un cap mic si colturos impodobit cu doua note muzicale servind drept ochi si un sirag de litere in forma de semicerc injgheband o gura caraghioasa, iar pe trupul vargat de schele muzicale purta un fel de sac de versuri si refrene gatuit la mijloc de o curea de portativ prinsa intr-o cheia Sol mare si stralucitoare.
Inchise ochii si se aseza mecanic pe pat pipaind cuvertura intr-un acces absurd de verificare a realitatii inconjuratoare, apoi incet se intinse si privirea sa tasni in sus cu atata elan incat ai fi zis ca va strapunge peretii. Era o liniste haituita de sclipirile scheletului de langa pat si de zornaiala produsa la fiecare tremur al creaturii de incarcatura structurala a acesteia. Isi tara corpul pana la tabla patului si se rezema de ea, apoi isi cauta tigarile si isi aprinse una cu aviditate. Privi o vreme ciudatenia aceea de la celalalt capat al patului si dupa un timp se auzi pe sine intreband:"Cine esti?"
- Sunt aliajul melodiilor tale.
- Absurd! Este o prostie ceea ce spui. - dar totusi se trezi citind haina creaturii. Recunostea versurile melodiilor ascultate la nesfarsit de atatea zile si nu ii venea sa creada. Era sigur ca e un alt vis stupid dintr-atatea care il bantuie de ceva vreme si se insenina.
- Mai putin si imi spuneai ca esti eul meu distilat si purificat. Si ce vrei de la mine?
- Nimic altceva decat sa te cunosc. Ma chinui de cateva zile bune fara incetare si nu pot intelege de ce.
"Asta e chiar buna! Cel mai stupid vis dintre toate..." Trase un fum si privi aliajul din nou cu curiozitate. In mod bizar haina isi schimbase imprimeurile si acum alte versuri se ingramadeau in jurul portativelor contorsionate.
- Cum vine asta?De ce sa te chinui?
- Ma asculti in mod obsesiv pana la epuizare. Deja devine dureros de agasant.
- Dureros pentru tine?! De parca tu ai avea suflet!
- Eu sunt numai suflet...sufletul tuturor celor care m-au creat.
- Bine, fie cum zici tu, dar totusi ce vrei de la mine?...concret.
Aliajul isi scutura lianele de litere innodate de portativele din crestet, clipi repede si se afunda usor in fotoliul din spatele sau.
- Vreau sa inteleg de ce ma asculti si prin asta sa te inteleg pe tine. De ce tocmai eu?
- Pentru ca tu insumezi un mic dictionar explicativ al tineretii, iar eu, eu vreau sa stiu cum trebuia sa se fi intamplat cu adevarat.
Privea acum in gol si fata i se schimonosi de la un junghi launtric. Uitase de ghemul acela dezbinat care il iscodea cu intrebari stranii. Iar calatorea in timp: speranta fada a unui inceput nou , gustul amar al poposirii in lumea reala, privirea aceea arzatoare niciodata inapoiata, paradisurile artificiale experimentate pentru a simti ALTFEL, aceeasi singuratate indiferent de anturaj sau locatie, incercarile esuate de 'a fi' pur si simplu, nimicul din sine.... O dunga de fum ii injecta ochii si isi intoarse privirea din spatiul sufletesc catre "afara". Aliajul se juca cu un bemol de pe deget rasucindu-l in stanga si dreapta si astepta calm. Fara sa il priveasca ii spuse simplu:
- Citeste-mi-l!
- Ce anume?
- Acest dictionar al tineretii cum il numesti tu.
- De fapt e mai mult ca un compendiu care imi arata intr-un mod accesibil cum arata viata care se vietuieste cu referire la capitolul "Tinerete".
- Te ascult. Poti sa incepi sa citesti, metaforic vorbind desigur.
- La o interpretare propriu-zisa inca nu m-am gandit niciodata caci totul se reduce la traire exclusiva prin simturi din momentul in care incepe melodia.
Trase un fum lung si isi inlocui tigara cu alta. Abatut urmari traiectoria firului de fum ce isi intindea tentaculele spre tavan si incruntandu-se sopti:
- Dar o sa incerc...- si se adanci iar in cavitatea sufleteasca- Prima amintire, vaga si totusi...pletosul simpatic cu zambet larg cat intreg ecranul TV cantand :"Vara asta am sa ma-ndragostesc...". Pe atunci era un hit al verii, acum e ceva mai mult pentru mine, un film al unei veri posibile doar in Irealia. Ma imaginez des in ipostaza insului care, satul de monocromia citadina, evadeaza la mare sub impulsul momentului... Un "carpe diem" pur. Lasi totul in urma ta fara sa te uiti inapoi si asculti chemarea infantila a soarelui, a apei si a vantului. Stiu ca nu e ceva inexistent, caci cunosc oameni care traiesc dupa acest instinct acerb.... Urmeaza apoi trairea pasionala, efuziunea sentimentelor si amortirea in beatitudine..."Pe stanci daca vrei te sarut /Sau in apa mi-e totuna/ Sa pot sa te-aleg dintr-o suta/ In ochi sa ai inima mea/ Sa-ncerc sa m-ascund de iubire/ Dar sa nu te mai pot uita..".... Sau de ce nu aceleasi senzatii pe alte note muzicale:"Undeva prin vama/ Cand betivii dorm..."...Trebuie sa fie ceva de vis, traire la cota maxima a simturilor...totul, totul!
- Inteleg, ai trasat comuniunea om-natura pana acum. Tanjirea dupa infinit...in toate. Sentiment si topos. Si care e urmatoarea oprire?
- "Am doar 18 ani/ sunt nebun iubesc si nu am bani". Melodia asta are ecouri adanci in mine. Aparuse chiar cand aveam 18 ani si chiar in preajma examenului vietii. Ea are o dubla dimensiune, caci intruchipeaza atat viata ce se vietuieste in care eu sunt personaj, cat si viata ce se vietuieste in care sunt obisnuitul spectator din afara. Tin minte ca fredonam intr-o betie a fericirii :"Sufletul mi-e bomba, explodez! Vise in mii de parti/ Vi le fac cadou, impliniti-le voi, visul meu il traiesc chiar acum!" si sufletul meu era un cantec. Asa trebuia sa fie mereu. Cred ca aceasta este modalitatea de repercutare a fericirii. Numai ca mereu se ajunge la "And everybody knows my feeling of a lonely day", la alienarea sufletului odata cu trecerea visului: "E fum si este scrum si simt ca...innebunesc!" si totul se termina cu repetarea torturanta a intrebarii "De ce?" urmata de toate verbele posibile: "De ce nu pot sa tac?/ De ce cand rad e rau?/ De ce sa mint zambind?/ De ce sa-nvat sa lupt? /De ce e ala rau?/ De ce sa port costum? / De ce e drumul greu?/ De ce sa tac acum?"...Si ce iti ramane dupa asta? Nu prea mult, decat sa te gandesti cum ar fi daca "Ma intind in pat langa tine, / Imi ingrop ziua in parul tau in parul tau/ Respiram amandoi impreuna/ Ne amestecam/ Ne amestecam.." si sa te intrebi macar o data pe an "E oare cineva care sa-mi poata da/ asa ceva macar de ziua mea?", iar ceva din launtrul tau sa strige sugrumat "Trebuie sa zbor!" in timp ce in urechi iti suiera aceeasi sopata: "Mai e o clipa pana cand glontul imi va mangaia tampla dreapta"...
Tigara pe care o tinea intre degete se autodevorase demult, insa nu observa si si-o apropie de gura. Cum plamanul nu i se iriga cu fum in momentul in care sorbi cu amaraciune tigara se trezi la realitate din transa in care intrase. Arunca mucul in scrumiera si se ridicandu-se din pat se apropie mecanic de fereastra. Trase storurile si privi afara. Nimic, doar noaptea linistita.
- Ai deviat putin de la subiect. As putea spune ca mi-ai citit un fragment de jurnal...o adevarata lamentatie . Dar inteleg ce vrei sa imi spui.
Se intoarse de la fereastra si se aseza aproape de aliaj.
- Tu intruchipezi viata care se viseaza si tanjesti spre cea care se vietuieste. Stii ca asa se intampla viata, ca in versuri, si te simti frustrat ca nu ti se intampla si tie in toate aspectele ei nu numai in unele. Te izolezi intre patru pereti si visezi la viata in timp ce viata trece chiar pe langa tine pentru ca tu nu te agati de ea. Copile, viata este ca un tren. Mereu soseste in gara, numai sa stii pe ce peron sa il astepti. Ce te opreste in a trai viata ca in melodii?
- Nu e atat de simplu...
- Mereu cauti pretexte....Tu chiar suferi.
- Sufar enorm...
Aliajul se ridica imprastiind cantec si lumina in camera si ii trecu un sir de portative peste fata sa ingandurata, apoi pluti pana la fereastra si se ghemui pe pervazul acesteia. Mai intoarse o nota muzicala spre el si ii suiera raspicat:
- Tu suferi de PROSTIE! - pe urma aluneca peste geam si se risipi in noapte.
Se repezi la fereastra ingrozit, dar afara il izbi aceeasi liniste nocturna. Se sprijini de fereastra socat. Nu putea inca percepe de ce natura era acest soc: era un inctus provocat de intamplarea bizara sau unul datorat cuvintelor spuse de acea creatura stranie? Incet insa se calma." Halal vis ciudat! Asta chiar le intrece pe toate..." Dar nu apuca sa isi termine sirul gandurilor cand zari pe jos o nota muzicala sidefie, chiar in locul in care se nascuse aliajul. Incepu sa respire spasmodic in timp ce intreaga camera se umplu de acea soapta ascutita: "TU SUFERI DE PROSTIE!". Chinuit de revelatii si de lectiile de viata primite se ghemui langa pat, apoi dintr-o data sari in picioare luminat, isi insfaca geaca si deschise larg usa camerei disparand in intunericul locuintei.....si pasi ferm in viata ce se vietuieste.