A fost si nu mai este..

Azi am ascultat melodia aceasta si gandindu-ma la versurile ei am inceput sa rulez un film cam spalacit si plin de franturi despre trecutul indepartat, despre copilarie.
As vrea sa fiu din nou copil...De ce?
Cand eram copil toata lumea ma iubea caci aveam un "nu stiu ce" care atragea oamenii. Cand eram copil traiam intr-o utopie proprie si nu imi puneam intrebari cat de iluzorie sau adevarata este. Cand eram copil bunicul ma apara de toate relele care se abateau asupra mea. Daca mama vroia sa imi traga o palma bine meritata, pur si simplu fugeam si ma cataram in patul bunicului, ascunzandu-ma dupa el. Stiam ca este ca un zid protector si nicio mana nu poate sa ajunga la mine. Cand eram copil eram un artist talentat capabil sa imite ore intregi ticurile strabunicii si sa starneasca rasul spectatorilor. Cand eram copil era casa parasita si darapanata a bunicului, in care ma furisam sa caut comori. Stateam ore intregi prin camerele cu pereti scorojiti si rascoleam amintirile unor straini. Cand eram copil cuvintele nu dureau. Cand eram copil dormeam cu bunicul in patul medieval mostenit de bunica si nu imi era frica de nimic. Cand eram copil era un chiosc langa parc cu inghetata delicioasa. Toate drumurile de la gradinita duceau la el. Cand eram copil strada prafuita era imparatia mea. Stiam sa ma joc frumos si tovarasii de joaca erau si ei copii fara ganduri de oameni maturi. Cand eram copil il pandeam pe Mos Nicolae de dupa perdele si credeam povestea spusa de mama cum ca l-am ratat intr-un moment de neatentie. Cand eram copil strabunica ma lasa sa o tund si nu era mahnita din cauza noului look. Cand eram copil nu stiam sa citesc in ochii parintilor decat adoratie pentru mine. Cand eram copil visam ca o sa fiu mare si tare. Cand eram copil imi placea mirosul batranicii de langa noi si o ascultam cu interes. Cand eram copil il asteptam pe tata la colt de strada numai pentru placerea de a ma ridica si a ma aseza in scaunelul meu special de pe bicicleta lui. Cand eram copil nu stiam de orase si de bestialitatea cu care te devoreaza. Cunosteam doar strada plina cu pruni, padurea in care ne mai plimbam din cand in cand, dealul pe care ma dadeam cu sania, drumul la gradinita, banca de sub amvon unde ma lipeam de batranica mea preferata de spaima preotului, leaganul de sub vie, curtea din spate plina de gaini, magarul pe care intr-o zi l-am gasit spanzurat si alte sute de locuri si lucruri care astazi poate nici nu mai sunt. Cand eram copil bunica m-a dus la moara unde lucra ea si am urcat pentru prima data la inaltime. Cand eram copil juliturile de pe coate si genunchi erau doar dovezi de curaj. Cand eram copil mergeam cu bunicul dupa apa si ma lasa sa tin de haturi. Cand eram copil incaltam tocurile mamei si ma jucam de-a profesoara. Invatam papusile ceea ce nici eu nu stiam inca, iar mama stia pe atunci sa ma priveasca sincer si sa zambeasca din inima. Cand eram copil....eram doar un copil...

Zalele vietii

I see them...


They are about to get married.








They are kids.They are dumb.







All they know is they are innocent, they would never hurt anybody.

I want to go up to them and say: "Stop, don't do it! She's the wrong woman, he's the wrong man.







You are going to do things you cannot imagine you would ever do. You are going to do bad things to children.

You are going to suffer in ways you never heard of. You are going to want to die." I want to go up to them there in the late May sunlight and say it.

But I don't do it. I want to LIVE.

I take them up like the male and female paper dolls and bang them together at hips like chips of flint, as if to strike sparks from them.

I say: " Do what you are going to do and I will tell about it."

Who am I ?

Ultimii ani m-au facut sa ma vad ca pe o piatra banala azvarlita de Dumnezeu pe o plaja prea putin umblata, un bolovan inestetic implantat in nisipul malos al malului pe care fluxul il mai slefuieste cate putin. Rar, cate un ratacit ma ridica din simplu reflex sau din curiozitate, ma joaca intre degete si apoi ma arunca in zare, dar niciodata in larg. Eu tresar la atingerea straina, ma aprind dintr-o dorinta de combustie interioara si mor cate putin la fiecare zbor. Si astept in locul in care am cazut un alt hoinar, simtind inca timp indelungat pe buze seva sarata a visului apus...
Ma simt o bucata desprinsa din stanca ascutita a malului, o farama din nostalgia intregului, dar nu sunt decat un bolovan solitar lasat de Dumnezeu pe tarm in una din tristele sale plimbari sub clar de luna...

Convorbiri impersonale

Aseara zaceam in pat incercand din rasputeri sa adorm. Ca de obicei, mintea mea era in plin flux de amintiri. Deja ma exasperau la culme si stiam ca singurul mijloc de a le alunga si deci de a reusi sa imi induc binecuvantata stare de somnolenta era sa ma gandesc la ceva impersonal. Asadar am inceput sa caut in hatisul mintii vreo idee salvatoare de care sa ma agat....Singurul cuvant pe care l-am gasit a fost "anotimpuri". Nu m-a incantat, dar mi-am zis ca merita o incercare in lipsa de ceva mai bun. Dar ce pot debita eu despre anotimpuri si sa mai fie si impersonal( sa nu imi aminteasca de....)?Si atunci m-a izbit: lista pro pentru diferitele anotimpuri ale anului. Niciodata nu am stat sa ma gandesc la asa ceva. De ce imi place mie vreun anotimp?!...Si am inceput sa port un dialog mut cu mine.
- Primavara! Iti place?
- Da.
- De ce?
- Pentru acea zi cand cerul isi intinde cearsaful de azur dupa un doliu indelungat si isi scoate la fereastra mansardei soarele. Totul se incarca de lumina si e pur si simplu o binecuvantare sa stai afara si sa simti mangaierea razelor de soare pe fata.... Si mai iubesc primavara si pentru zumzetul albinelor, pentru verdele crud al naturii, pentru copacii plini de floare si miresme...
-Vara?
-Pai....sa ma gandesc.
- E atat de greu?
- Da, pentru ca nu gasesc nimic bun la ea. Nu, nu imi place! Pur si simplu e lipsita de candoare.
- Chiar crezi asa?Bine! Dar eu iti zic sa te mai gandesti...
- Intreaba-ma de toamna mai bine!
- Povesteste...
- Toamna e preferata mea. Imi place frunza ei ruginie, jocul de culori in soarele anemic, tristetea diminetii cetoase, sonoritatea ploii intr-o dupa amiaza gri, letargia peisajului...Absolut totul!
-Si iarna?
-Iarna? Iubesc iarna pentru covorul ei alb si pufos in care te trezesti pasind intr-o dimineata somnoroasa si pentru chicotul din curtea scolii in timpul pauzelor...
-Frumos. Vad ca esti cam adormita...E timpul sa iti sarut fruntea plina de ganduri si sa te las sa visezi. Noapte buna!
-Noapte buna...Si totusi si vara are ceva....poate ...ah nu, mi s-a parut doar...

Povestea noastra...

O melodie frumoasa si trista , redescoperita in minutele mele de durere "metafizica"(pacat ca nu toti inteleg versurile)...
O melodie care de cateva ore imi povesteste cu glas strain "legenda"(sic!) acestei veri....

O simpla stare de spirit

"Si azi e la fel..." - cam asta mi se putea citi pe fata in aceasta dimineata daca cineva s-ar fi obosit sa ma priveasca. Era vreo sase si ceva cand m-am uitat prima data la ceas...desigur sperand sa fie fix ca sa imi pot sopti "Cineva ma iubeste"(noua obsesie care ma face sa urmaresc cu incordare toate ceasurile din casa ). Inca aveam simturile amortite de dogoarea noptii si flashurile de amintiri se rostogoleau lenes in cearsafurile patului fara sa ma afecteze. M-am intors, mi-am acoperit urechea cu o perna si am incercat sa mai dorm. Era stupid sa ma trezesc la asa ora matinala intr-o zi de duminica. Nu prea mai aveam somn. Nimic neobisnuit, caci in vara asta am renuntat la somn fara voia mea. Ma luptam cu drojdiile unui vis autosugestionandu-ma sa adorm odata, dar au inceput sa ma devoreze tantarii. Bine ca am doua aparate in priza in fiecare noapte! O bucata de vreme m-am ambitionat sa ignor acest mic impediment care ma impiedica sa vegetez, insa era inutil si am schimbat pastila aruncand pe furis inca o privire spre ceas(sperand in acel fix amarat), apoi m-am aruncat vanjos in pat hotarata sa dorm cu orice pret. Pot spune ca am reusit sa ma invart prin toate colturile patului inca o ora buna. Amintirile imi navaleau in minte din ce in ce mai agresiv si desi inca nu le percepeam clar incepeau sa ma agaseze tot mai tare. In cele din urma, pe la opt fara zece am deschis definitiv ochii si cu aceeasi privire dezamagita (vazand ceasul) mi-am infruntat amintirile. Abia atunci am realizat ca m-am trezit din nou in acelasi vis urat ca si ieri. Furioasa, am sarit in picioare si m-am tarat pana la baie. Confruntarea cu oglinda m-a dat gata. In fata mea statea un fel de umbra palida cu ochi tristi, cu un zambet stramb de prea multe incercari esuate de a parea real, cu o figura transfigurata de parca sufletul ar incerca sa evadeze prin porii fetei.
Am fugit de mine..inapoi in pat, numai ca, lucru trist, am inceput sa gandesc limpede...
"Nu am chef azi"- refrenul ultimelor zile. Nu am chef sa ma trezesc pentru ca nu am pentru ce. Stiu deja de la prima clipire din ce va consta ziua pe care sunt obligata sa o traiesc. Baie, calculator(ca sa frec niste ogoare virtuale -un joc stupid de farming), bucatarie, si iar calculator pana seara cand ma arunc in pat cu acelasi sentiment de glorie cu care m-am trezit, insa nu inaninte de a verifica inutil ora exacta si telefonul mobil(poate mi-a trimis un mesaj).
Cel mai tare mi-as dori sa dorm un somn de ani de zile pana cand va intra soarele si in camera mea fara ferestre. Am impresia ca daca dorm e mai bine, gandesc mai putin si deci gravitez intr-o stare de uitare benefica(cel putin aparent).
Mi-e lehamite sa ma misc, chiar si sa respir. Daca trebuie sa ma duc undeva parca ma doare fizic contactul cu aerul de afara, cu lumina directa, cu vocile celor din jur si ma deprima tot ce inregistrez intamplator cu ochiul meu trist de om bolnav de suflet negru.
Mi-e scarba si de mine. Nu m-am iubit niciodata, ce-i drept, dar azi mi-e mai urat ca niciodata de propria mea persoana . Nu am chef nici sa ma ingrijesc. Nu m-am spalat pe cap de cateva zile bune, am renuntat si la a ma pieptana si poate mi-ar fi lene si sa fac dus daca nu ar fi o vara atat de calda si lipicioasa. Stau in pijama pana spre pranz, cand ultima resursa de jena din mine ma convinge sa imi arunc ceva haine de casa pe mine, sa nu par atat de degenerata in fata parintilor.
Nu am chef nici de filme deoarece infatiseaza povesti ireale(?!) pe care eu nu le voi trai niciodata sau la care tanjeam nu demult. Totusi ca sa treaca ziua mai repede ma afund in seriale de criminalistica. Muzica ma sufoca. O sumedenie de melodii din playlist imi aduc aminte de ce a fost, de povestea recenta a acelor piese si scopul meu actual este sa uit sau macar sa nu gandesc. Tentativele de a asculta radio au esuat chiar azi . Obisnuiam sa ascult radio dimineata pana imi faceam cafeaua si mancam (numai bine prindeam cateva piese, ceva stiri si horoscopul), dar azi am ajuns la concluzia sanatoasa ca e mai bine fara acest mic bruiaj. Cineva a schimbat frecventa si a gasit siroposul Magic fm care difuzeaza numai piese romantice. Azi mi-a stat mancarea in gat de la dramaticul "If you don't know me by now", nici asa nu ma laud cu o pofta mare de mancare.
Nu am chef nici de citit. La mine nu e valabila ideea de catharsis prin lectura. O viata intreaga am stat si am citit si nu m-am ales nici cu o minte mai profunda, nici cu un vocabular elevat. Cititul imi aduce aminte ca mi-am pierdut patru ani in sala de lectura si m-am ales cu o diploma care nu ma ajuta cu nimic in viata...Deci pur si simplu nu am chef azi....sa traiesc.

Dar "s-a ridicat usor, avea un umar gol si zambetul amar: Baiete, esti prost, iar eu nu sunt o curva pe-un trotuar!"

Vara milion

Incet se scurge si vara asta si pentru prima data in viata(cred!) sunt recunoscatoare timpului ca are o meserie atat de nobila, si anume sa se scurga implacabil. Sunt satula pana peste cap de vara asta - vara milion de dezastre launtrice, vara care a topit mii si mii de vise si iluzii cu rasul sau had numit soare, vara care m-a alungat in cutii intunecoase numai ca sa nu vad ca afara viata se intampla ....cu altii.
Ce sa zic, senzuala sirena si anotimpul asta! Te ademeneste ca pe un Ulise retardat si pe urma te izbeste de toate stancile colturoase ale limanului de pe care te-a incantat. Si culmea ironiei, doar stii povestea acestui om viteaz amanuntit (ca nu ai facut literatura comparata degeaba) si deci stii cum a scapat de tentatie, dar tu esti omul modern care crede ca poate sfida cu succes pericolul si te arunci ca ultimul prost in valuri sa atingi niste himere (impulsionat si de niste camarazi care iti vand sfaturi expirate si fade). Desigur ca sfarsesti ciuruit si mizerabil. Viata si anotimpul nesfast!
Vara asta cred ca am experimentat toate nivelurile decaderii. Parca am fost personajul unui joc virtual ieftin. La inceput am gustat inselatorul vin al reusitelor ce m-a facut sa traiesc o halucinatie in care eram atotputernica, stapana peste destinul meu, ca apoi sa primesc palmele "revigorante" ale vietii ce m-au trezit la o realitate nu tocmai suava. Stiam eu inca de la prima inghititura a licorii blestemate ca nu trebuie sa ma incred in atata bine. Experientele anterioare ma avertizau, dar nu am vrut sa le dau ascultare. Tipic prostului, credeam ca de data asta poate va fi altfel, uitand ca in viata mea lucrurile nu se intampla decat intr-un singur fel. Tipar procustian al sortii - daca ceva nu se potriveste in cadrele prestabilite trebuie ciopartit.
Viata deja scartaia din toate incheieturile pe la mijlocului anotimpului si eu inca mai credeam in vise. Cred ca sunt masochista ca sa nu ma fac proasta pe fata:)).
Dar iata ca vara e pe sfarsite si viata e risipita in praful strazilor, iar eu m-am intors in lumea mea ponosita, singuratica si trista cu un gust amar atat de cunoscut(oare de unde?!). Si atunci cum sa nu laud trecerea timpului dupa o vara milion?

-Vino toamna, anotimp preferat cu iz de cangrena, si treci cu acele de ceata peste sufletul meu descompus de vara, vino si lipeste-mi ranile cu frunze ruginii, vino si adu uitarea!
-Sa nu astepti minuni de la luna septembrie! - imi sopti o amintire pierduta in cutele cearsafului.