Amar

Scarba de viata - cu atat am mai ramas. In fiecare dimineata deschid ochii fara chef, ma ridic cu amaraciune si stau cateva clipe bune cu capul aplecat, apoi imi tarasc fiinta in existenta mecanica.
Stiu ca nimic spectaculos nu ma asteapta.Mereu aceleasi lucruri purtand doar alte masti si peste tot planeaza constiinta esecului. Si daca prin ceva minune se intampla sa am vreun succes de o ora, incatarea acelei clipe va fi sufocata de zeci de ore de amaraciune si umilinte.
Am ajuns sa ma plimb ca o marioneta printe miile de secunde de asa-zisa viata. Ma las manuita de acea forta mult mai puternica decat vointa mea, acea forta care mi-a demonstrat in repetate randuri ca AICI nu eu hotarasc asupra vietii mele. La ce bun sa ma mai impotrivesc?
Incet o sa uit de mine, de visele mele, de marile asteptari, de petele de culoare din viata. O sa ma transform intr-o umbra gri care in mod bizar e infipta in trotuar.
Numai amintirile ma mai ustura ca niste rani deschise.....

Astept amnezia totala....