Recent am citit un articol al unei foste colege intitulat "De ce viata mea e bestiala"( sau ceva de genul). Impresionant....si intr-adevar are motive intemeiate sa isi considere viata bestiala.
Citirea articolului m-a pus pe ganduri. Vazusem ca si altii s-au impulsionat sa ii urmeze exemplul si sa isi evalueze viata din aceasta perspectiva. Oarecum involuntar mi-a mobilizat si mie "nervurile" obscure ale sufletului. Stiam ca nu imi pot numi viata bestiala si ca atare am inceput sa caut argumente. Nu mi-a fost greu sa le gasesc:
Nu-i asa ca e bestial cand stii ca nu esti nimic din ceea ce asteapta ceilalti sa fii, cand esti foarte constient ca traiesti o minciuna, cand vezi ca cei care conteaza nu au ochi sa te vada si urechi sa te auda pe tine, nu acel produs artificial creat de subiectivitatea si impresiile lor gresite, cand realizezi ca niciun argument nu ajuta la reabilitarea perosanei tale in sufletele lor, caci parerile gata formate nu mai pot fi anihilate si nu iti ramane decat sa traiesti cu sentimentul amar al existentei unui dublu atat de strain de tine?
Nu-i asa ca e bestial cand ai un loc de munca ce nu ti se potriveste si in care fiecare zi e doar o imensa frustrare pentru ca TU STII acest lucru, cand vezi zilnic tanara clasa muncitoare ingramadita in statii asteptand transportul spre "uzinele" moderne de genul Leoni sau Takata si stii ca si locul tau e undeva acolo (intr-o oarecare masura) pentru ca nu ai stofa de intelectual, insa, din nefericire pentru tine, nu esti nici imbecilul inconstient (deci fericit) care se poate resemna cu un asa job?
Nu-i asa ca e bestial sa stii ca esti singur in multime, ca nu poti conta pe nimeni, ca nu ai viata personala, ca nu esti capabil sa te bucuri de o zi frumoasa de primavara, ca orice bucurie cat de mica ar fi este rasplatita cu o mare de amaraciune, ca esti un simplu spectator al vietii altora, ca incercarile tale esueaza, ca nu ai nimic si nici nu vei avea, ca esti banal si ponosit, ca esti prea slab si las sa mori, ca viata trece pe langa tine ca acceleratul prin garile comunale, ca persoanele la care tii cel mai mult in lume sunt o sursa permanenta de dezamagire , ca esti un ratat?
Si totusi m-am inselat.!!!Viata mea este bestiala.....in adevaratul sens al cuvantului . :))
Citirea articolului m-a pus pe ganduri. Vazusem ca si altii s-au impulsionat sa ii urmeze exemplul si sa isi evalueze viata din aceasta perspectiva. Oarecum involuntar mi-a mobilizat si mie "nervurile" obscure ale sufletului. Stiam ca nu imi pot numi viata bestiala si ca atare am inceput sa caut argumente. Nu mi-a fost greu sa le gasesc:
Nu-i asa ca e bestial cand stii ca nu esti nimic din ceea ce asteapta ceilalti sa fii, cand esti foarte constient ca traiesti o minciuna, cand vezi ca cei care conteaza nu au ochi sa te vada si urechi sa te auda pe tine, nu acel produs artificial creat de subiectivitatea si impresiile lor gresite, cand realizezi ca niciun argument nu ajuta la reabilitarea perosanei tale in sufletele lor, caci parerile gata formate nu mai pot fi anihilate si nu iti ramane decat sa traiesti cu sentimentul amar al existentei unui dublu atat de strain de tine?
Nu-i asa ca e bestial cand ai un loc de munca ce nu ti se potriveste si in care fiecare zi e doar o imensa frustrare pentru ca TU STII acest lucru, cand vezi zilnic tanara clasa muncitoare ingramadita in statii asteptand transportul spre "uzinele" moderne de genul Leoni sau Takata si stii ca si locul tau e undeva acolo (intr-o oarecare masura) pentru ca nu ai stofa de intelectual, insa, din nefericire pentru tine, nu esti nici imbecilul inconstient (deci fericit) care se poate resemna cu un asa job?
Nu-i asa ca e bestial sa stii ca esti singur in multime, ca nu poti conta pe nimeni, ca nu ai viata personala, ca nu esti capabil sa te bucuri de o zi frumoasa de primavara, ca orice bucurie cat de mica ar fi este rasplatita cu o mare de amaraciune, ca esti un simplu spectator al vietii altora, ca incercarile tale esueaza, ca nu ai nimic si nici nu vei avea, ca esti banal si ponosit, ca esti prea slab si las sa mori, ca viata trece pe langa tine ca acceleratul prin garile comunale, ca persoanele la care tii cel mai mult in lume sunt o sursa permanenta de dezamagire , ca esti un ratat?
Si totusi m-am inselat.!!!Viata mea este bestiala.....in adevaratul sens al cuvantului . :))
