"NU STIU!" - final deschis.
Si de acum poate incepe speculatia si visarea amagitoare...
duminică, 31 octombrie 2010
miercuri, 27 octombrie 2010
Requiem for a dream
Nu mai vreau sa fiu om. E prea lung sa fii om si e prea intens.
De ce nu te lasa in nefiinta sa alegi? De ce nu te intreaba nimeni "Ce vrei sa te nasti?" (asa stalcit cum suna)? Si asa viata te zguduie dupa bunul sau plac, macar pielea in care te incorseteaza sa te lase sa ti-o alegi singur...asa ca la piata.
Uite, daca pe mine m-ar fi intrebat cineva atunci ce vreau sa fiu as fi spus dintr-o rasuflare frunza....
As vrea sa fiu o frunza, o frunza de nuc cu nervuri serpuitoare si cu parfum amarui. Sa ma nasc intr-o zi oarecare de primavara (sa zicem vineri) asa din senin, fara gemete si scranceli, fara doctori sau moase si de prea mult drag mama creanga sa refuze sa imi taie cordonul ombilical. Sa am o mama inalta cu brate puternice ca sa ma poata ridica spre cer mai mereu si sa ma fereasca de ochii gri ai oamenilor. Sa cresc de-un verde crud orbitor pana la inceputul verii. Primavara sa imi fie copilaria cea fericita, decorata cu matisori si vant si ploi, iar vara, in arsita cumplita, sa imi traiesc adolescenta. Sa zaresc intr-o dimineata senina in bratul altei mame o frunza lunga, cu pleoape ademenitoare si sa ne iubim jumatate de vara. Sa ma paraseasca pentru o vrabie vicleana si sa sufar cumplit de prima deceptie amoroasa, apoi sa imi jur ca nu o sa imi mai dezlipesc ochii de pe cer pentru sentimente efemere. Sa ma scald in sudoarea verii pana incep sa imi apara primele pete de batranete cand intru intr-o melancolie acuta si iremediabila (sic!). De prea multa intelepciune sa incep sa ingalbenesc si sa ma garbovesc, sa ma lase incheieturile si sa o aud pe mama cum ma plange noaptea stiind ca se apropie ziua in care trebuie sa imi dea drumul. Apoi intr-o dupa amiaza rece de inceput de octombrie, un vant puternic sa ma smulga din bratele mamei. Sa o vad cum se apleaca dupa mine intr-o incercare disperata de a ma salva, dar in zadar. Si sa cad pe iarba printre alte frunze unde dupa o agonie de cateva zile sa ma usuc pana la ultimul nerv. Intr-o zi fara ploi cineva sa ma arunce intr-un morman de alte cadavre in putrezire si sa imi dea foc precum marilor conducatori din vremurile de demult. Sa ma transform intr-un rotocol de fum amarui pe care vantul sa il imprastie in aer soptindu-mi epitaful. "Memento mori"....
De ce nu te lasa in nefiinta sa alegi? De ce nu te intreaba nimeni "Ce vrei sa te nasti?" (asa stalcit cum suna)? Si asa viata te zguduie dupa bunul sau plac, macar pielea in care te incorseteaza sa te lase sa ti-o alegi singur...asa ca la piata.
Uite, daca pe mine m-ar fi intrebat cineva atunci ce vreau sa fiu as fi spus dintr-o rasuflare frunza....
As vrea sa fiu o frunza, o frunza de nuc cu nervuri serpuitoare si cu parfum amarui. Sa ma nasc intr-o zi oarecare de primavara (sa zicem vineri) asa din senin, fara gemete si scranceli, fara doctori sau moase si de prea mult drag mama creanga sa refuze sa imi taie cordonul ombilical. Sa am o mama inalta cu brate puternice ca sa ma poata ridica spre cer mai mereu si sa ma fereasca de ochii gri ai oamenilor. Sa cresc de-un verde crud orbitor pana la inceputul verii. Primavara sa imi fie copilaria cea fericita, decorata cu matisori si vant si ploi, iar vara, in arsita cumplita, sa imi traiesc adolescenta. Sa zaresc intr-o dimineata senina in bratul altei mame o frunza lunga, cu pleoape ademenitoare si sa ne iubim jumatate de vara. Sa ma paraseasca pentru o vrabie vicleana si sa sufar cumplit de prima deceptie amoroasa, apoi sa imi jur ca nu o sa imi mai dezlipesc ochii de pe cer pentru sentimente efemere. Sa ma scald in sudoarea verii pana incep sa imi apara primele pete de batranete cand intru intr-o melancolie acuta si iremediabila (sic!). De prea multa intelepciune sa incep sa ingalbenesc si sa ma garbovesc, sa ma lase incheieturile si sa o aud pe mama cum ma plange noaptea stiind ca se apropie ziua in care trebuie sa imi dea drumul. Apoi intr-o dupa amiaza rece de inceput de octombrie, un vant puternic sa ma smulga din bratele mamei. Sa o vad cum se apleaca dupa mine intr-o incercare disperata de a ma salva, dar in zadar. Si sa cad pe iarba printre alte frunze unde dupa o agonie de cateva zile sa ma usuc pana la ultimul nerv. Intr-o zi fara ploi cineva sa ma arunce intr-un morman de alte cadavre in putrezire si sa imi dea foc precum marilor conducatori din vremurile de demult. Sa ma transform intr-un rotocol de fum amarui pe care vantul sa il imprastie in aer soptindu-mi epitaful. "Memento mori"....
marți, 26 octombrie 2010
Azi
Fac ce fac si mereu ma intorc la aceasta melodie. Hitul vietii mele!
Azi dimineata am ras. A fost un raset hidos. Nimeni nu i-a sesizat uratenia, dar eu am stiut ca e "rasul-plansului" (ca sa inovez cliseul stanescian), doar o incercare banala de a camufla tristetea sufleteasca.
Azi am baut vin doar ca sa imi inec gandurile si sa imi provoc o stare euforica de fericita uitare, doar ca sa arat lumii ca sunt binedispusa.
Azi am plans mai putin. Toata ziua mi-am impus sa fiu tare pentru ca "I'm a supergirl, and supergirls don't cry".
Azi mi-am scos de la naftalina sloganul atat de cunoscut:"Depaseste momentul!" si am incercat sa il zgarii pe peretii inimii.
Azi....azi...azi...
Acum sunt singura si nu mai trebuie sa demonstrez nimanui nimic. Imi impachetez sloganul rasuflat, imi sterg zambetul fals, ma dezbrac de armura de supergirl ....si plang....
Asculta, e cantecul lebedei!
Azi dimineata am ras. A fost un raset hidos. Nimeni nu i-a sesizat uratenia, dar eu am stiut ca e "rasul-plansului" (ca sa inovez cliseul stanescian), doar o incercare banala de a camufla tristetea sufleteasca.
Azi am baut vin doar ca sa imi inec gandurile si sa imi provoc o stare euforica de fericita uitare, doar ca sa arat lumii ca sunt binedispusa.
Azi am plans mai putin. Toata ziua mi-am impus sa fiu tare pentru ca "I'm a supergirl, and supergirls don't cry".
Azi mi-am scos de la naftalina sloganul atat de cunoscut:"Depaseste momentul!" si am incercat sa il zgarii pe peretii inimii.
Azi....azi...azi...
Acum sunt singura si nu mai trebuie sa demonstrez nimanui nimic. Imi impachetez sloganul rasuflat, imi sterg zambetul fals, ma dezbrac de armura de supergirl ....si plang....
Asculta, e cantecul lebedei!
duminică, 24 octombrie 2010
Bitterblue
"Stupid, stupid, stupid!!...And don't forget you're stupid!"- sunt cuvintele pe care mi le spun de jumatate de zi, insa fara vreun rezultat. Durerea ma macina in continuare la fel de inuman.
La naiba, cred ca imbatranesc si de aceea am reactii intarziate. Ieri m-am intors ca si frunzele uscate- doar cu o amintire amara a ceea ce a fost, si eram inca incantata ca nu ma afecteaza pe cat am crezut, dar azi m-am trezit cu un nod mare in gat.
Nici macar nu stiu pentru ce plang. Nu te pot invinovati, nici tu nu cred ca ai vrut sa fie asa. Pur si simplu asa a vrut destinul care de la bun inceput mi s-a pus inainte-mi de-a curmezisul. Si totusi esti prost pentru ca te-ai purtat ca un strain cu mine, desi venisem doar pentru tine, plina de sperante si vise puerile. Insa eu sunt si mai proasta pentru ca m-am lasat prostita si a doua oara.
Nu-mi vine sa cred ca iar am cazut din inalta lume a iluziilor. Iar mi se intuneca orizonturile si ma doare playlistul de pe calculator, iar imi zgarie trupul tacerea lucrurilor, iar ma dor amorezii incolaciti de pe strazi si iar ma tarasc pe strazi cu pasi desirati.
Ar trebui sa fiu mai precauta, sa am capul in nori, dar picioarele pe pamant.....
"Cu noi ce va fi?" Si mie mi se pare ca suna teribil de stupid acum, dar au fost singurele cuvinte pe care le-am gasit in mine atunci. Intr-adevar, ce era sa zici?! "Nu stiu." Ma intreb daca era un "nu stiu" sincer sau pur si simplu lasitatea de a spune ceea ce era evident.
Si de maine iar nu am niciun motiv sa ma trezesc, nicio speranta, nicio bucurie. Sablon stupid si viata asta a mea! M-am saturat!
La naiba, cred ca imbatranesc si de aceea am reactii intarziate. Ieri m-am intors ca si frunzele uscate- doar cu o amintire amara a ceea ce a fost, si eram inca incantata ca nu ma afecteaza pe cat am crezut, dar azi m-am trezit cu un nod mare in gat.
Nici macar nu stiu pentru ce plang. Nu te pot invinovati, nici tu nu cred ca ai vrut sa fie asa. Pur si simplu asa a vrut destinul care de la bun inceput mi s-a pus inainte-mi de-a curmezisul. Si totusi esti prost pentru ca te-ai purtat ca un strain cu mine, desi venisem doar pentru tine, plina de sperante si vise puerile. Insa eu sunt si mai proasta pentru ca m-am lasat prostita si a doua oara.
Nu-mi vine sa cred ca iar am cazut din inalta lume a iluziilor. Iar mi se intuneca orizonturile si ma doare playlistul de pe calculator, iar imi zgarie trupul tacerea lucrurilor, iar ma dor amorezii incolaciti de pe strazi si iar ma tarasc pe strazi cu pasi desirati.
Ar trebui sa fiu mai precauta, sa am capul in nori, dar picioarele pe pamant.....
"Cu noi ce va fi?" Si mie mi se pare ca suna teribil de stupid acum, dar au fost singurele cuvinte pe care le-am gasit in mine atunci. Intr-adevar, ce era sa zici?! "Nu stiu." Ma intreb daca era un "nu stiu" sincer sau pur si simplu lasitatea de a spune ceea ce era evident.
Si de maine iar nu am niciun motiv sa ma trezesc, nicio speranta, nicio bucurie. Sablon stupid si viata asta a mea! M-am saturat!
marți, 19 octombrie 2010
SOS
Pe culmile disperarii imi urlu mut necazul.
Salveaza-ma de mine!!!!!.....
-Ah, e prea ilar!-chicoti in cerul gurii ecoul.
duminică, 3 octombrie 2010
The hangover
Octombrie a inceput in forma...
Era vreo opt si ceva dimineata cand m-am trezit. Ma sageta o durere cumplita de cap, patul il simteam inca un carusel si aveam gustul amar al berii pe toata suprafata limbii. Am deschis ochii cu greu si primul lucru care m-a izbit erau hainele mele rasfirate in jurul meu. Nu intelegeam inca nimic, era prea devreme pentru mintea mea. Am ridicat o mana sa imi masez fruntea si cu stupoare am dat de un inel de la bere pe inelar.....Si brusc m-au asaltat o sumedenie de flashbackuri: acei pasi ca de plimbare pe luna, incercarea de a merge drept, cu demnitate, romantismul din fata unui wc public, logodna la misto cu inelele de la Ciuc, lectiile de franceza, povestile incoerente despre literatura, straduinta de a pronunta cuvintele corect cand limba mi se impleticea in gura, incordarea cu care am coborat scarile barului, implorarile inutile, nervii, un vers dintr-o melodie, lupta cu gravitatia in timpul debarasarii de blugi, incercarea de a scrie mesaje cand nu vedeam butoanele, ameteala care m-a lovit cand am pus capul pe perna, blugii aruncati la nimereala pe scaunul de la birou....
Si totusi restul hainelor cum au ajuns langa mine?
Era vreo opt si ceva dimineata cand m-am trezit. Ma sageta o durere cumplita de cap, patul il simteam inca un carusel si aveam gustul amar al berii pe toata suprafata limbii. Am deschis ochii cu greu si primul lucru care m-a izbit erau hainele mele rasfirate in jurul meu. Nu intelegeam inca nimic, era prea devreme pentru mintea mea. Am ridicat o mana sa imi masez fruntea si cu stupoare am dat de un inel de la bere pe inelar.....Si brusc m-au asaltat o sumedenie de flashbackuri: acei pasi ca de plimbare pe luna, incercarea de a merge drept, cu demnitate, romantismul din fata unui wc public, logodna la misto cu inelele de la Ciuc, lectiile de franceza, povestile incoerente despre literatura, straduinta de a pronunta cuvintele corect cand limba mi se impleticea in gura, incordarea cu care am coborat scarile barului, implorarile inutile, nervii, un vers dintr-o melodie, lupta cu gravitatia in timpul debarasarii de blugi, incercarea de a scrie mesaje cand nu vedeam butoanele, ameteala care m-a lovit cand am pus capul pe perna, blugii aruncati la nimereala pe scaunul de la birou....
Si totusi restul hainelor cum au ajuns langa mine?
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
